Românie: aşteptăm!!!

Este vineri, iar ora este trecută cu mult peste 24. Şeful iar ne-a ţinut la lucru peste program. Sala restaurantului este şi ea arhiplină, iar, bucătăria pe care o coordonez, cu greu mai răspunde comenzilor care, parcă, nu mai dau semn a înceta.

Şeful intră nervos pe uşă şi-mi spune cu un ton grav şi ridicat: ”unde-i ciorba de burtă? Ai dat drumul la salata orientală? Ai făcut grillul? Dar kebabul la tavă l-ai băgat în cuptor? Cum sunt falafele? Dar bamele, sunt fierte? Hai mai repede! Mai repede! Să iasă! Să iasă!“

Acest lucru se întîmplă într-o Românie democratică, într-o Românie în care a fi student este un sport extrem, într-o Românie în care studentul beneficiază de “facilitatea de a fi student”. Într-o Românie în care să ai bursă înseamnă să lucrezi în cele mai neobişnuite locuri, neavând nimic în comun cu ceea ce studiezi. Într-o Românie în care, dacă părinţii nu te ajută eşti “zero”, aici vorbesc despre cazurile fericite. Într-o Românie în care, după ce ţi-ai terminat studiile, ca să prinzi un post iţi trebuie experienţă de minimum doi ani.

Într-o Românie pe care mi-o doresc altfel peste treizeci de ani, într-o Românie în care peste treizeci de ani copiii mei aş vrea să vadă altfel viaţa, într-o Românie în care peste treizeci de ani dorinţele şi aşteptările de azi să fie realităţi, într-o Românie dintr-o Europă în care să spunem cu mândrie că suntem români.

Aşa-mi doresc România peste treizeci de ani!